Divort - desfacerea căsătoriei și efectele acestuia

Divort – desfacerea căsătoriei și efectele acestuia

by #recuperari-asigurari

divortPotrivit art. 259 alin. (6) C.civ., căsătoria poate fi desfăcută prin divort, în condițiile legii. In actuala reglementare, divortul poate avea loc pe cale administrativa sau notariala, atunci când exista acordul soților. Iar în situația în care nu exista un astfel de acord, desfacerea căsătoriei se realizează pe cale judiciara. Art. 373 C.civ., prevede motivele pentru care se poate formula cererea de divort. Astfel, reprezinta motive care conduc la destrămarea căsătoriei:

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Divort – Procedura judiciara

1. Instanta competenta

Cererea de divort este de competenta în prima instanta a judecătoriei. In privința competentei teritoriale procedura divorțului prevede o derogare de la dreptul comun. Astfel, cererea de divort este de competenta judecatoriei:
  1. în circumscripția căreia se afla cea din urma locuință comuna a soților. Daca soții au avut o locuință comuna și cel putin unul dintre ei mai locuiește în aceasta circumscripție. Nu este necesar ca soțul sa locuiască chiar la ultima locuință comuna, ci în acea circumscripție a judecătoriei.
  2. în circumscripția căreia își are locuința paratul. Daca soții nu au avut o locuință comuna sau niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se afla cea din urma locuință comuna.
  3. în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. Daca soții nu au avut o locuință comuna sau niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se afla cea din urma locuință comuna și paratul nu are locuința în tara iar instantele romane sunt competente international. De asemenea, aceasta este instanta competenta și atunci când locuința paratului nu este cunoscuta.
Daca nici reclamantul și nici paratul nu au locuința în tara, părțile pot conveni sa introducă cererea de divort la orice judecătorie din Romania. Daca părțile nu se înțeleg în acest mod atunci cererea de divort este de competenta Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.
Trebuie reținut faptul ca instantele respective nu sunt toate deopotriva competente. Reclamantul nu are un drept de opțiune intre instante, ci el trebuie sa depună cererea în ordinea și condițiile prevazute de lege. In materia cererii de divort, competenta teritoriala este una exclusiva.
Conform Deciziei nr. 20/2016 (M. Of. nr. 1049 din 27 decembrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ca:
Acordul părților cu privire la alegerea instantei care urmează sa soluționeze acțiunea de divort trebuie sa fie exprimat expres.

2. Sesizarea instantei

2.1 Legitimare procesuala

Desfacerea căsătoriei prin divort poate fi ceruta numai de soți. Astfel, acțiunea de divort are un caracter strict personal și nimeni nu o poate exercita în locul soțului reclamant. Iar în calitate de parat nu poate fi chemat altcineva în afara de soțul parat. Creditorii soțul nu pot recurge la aceasta cerere nici chiar pe calea acțiunii oblice. Acest drept cu privire la desfacerea căsătoriei nu este recunoscut nici procurorului. Având în vedere caracterul strict personal al divortului, acțiunea nu poate fi pornita de moștenitori. Aceștia din urma nu au nici posibilitatea de a continua acțiunea de divort pornita de autor, deoarece, în acest caz, căsătoria încetează prin deces. Prin excepție de la acest principiu se permite continuarea acțiunii de divort de către moștenitorii (orice grad de moștenitori) soțului reclamant, în cazul în care cererea de divort se întemeiază pe motivul prevazut la art. 373 lit. b) C.civ. (“atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă“). Acțiunea de divort continuata de moștenitori este admisa numai dacă instanta constata culpa exclusiva a soțului parat.
Pentru introducerea în cauza a moștenitorilor soțului reclamant instanta va dispune suspendarea de drept a judecații pana la introducerea în cauza a moștenitorilor reclamantului sau, după caz, va acorda un termen pentru introducerea în cauza a acestora, dacă partea interesata formulează o cerere în acest sens. Daca după introducerea în cauza a moștenitorilor instanta nu retine culpa exclusiva a paratului atunci instanta nu va pronunța divorțul. Ci, în aceasta din urma situație va dispune închiderea dosarului prin hotărâre definitiva, reținând desfacerea căsătoriei prin deces. Daca se continua soluționarea cererii de divort căsătoria se socotește desfăcută de la data introducerii cererii.
Sotul pus sub interdicție judecătorească poate cere divortul prin reprezentantul legal sau personal. In acest din urma caz trebuie făcută dovada ca acesta are capacitatea de discernământ neafectata.
Cererea de divort poate fi introdusa și în cazul în care unul dintre soți este dispărut. In acest caz, citarea paratului se va face prin publicitate. Instanta va numi un curator dintre avocații baroului care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea paratului.

2.2 Cererea de divort

Cererea de divort trebuie sa cuprindă elementele prevazute de lege pentru cererea de chemare în judecata, precum și:
  • numele copiilor minori ai celor doi soți ori adoptați de aceștia sau, după caz,
  • mențiunea ca nu exista copii minori.
Se va alătura cererii de divort, în copie, certificatul de căsătorie și certificatele de naștere ale copiilor minori (când este cazul). Se va alătura și înțelegerea soților ce rezulta din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului, atunci când este cazul.
Lipsa elementelor specifice cererii si a anexelor obligatorii acesteia poate atrage sanctiunea nulitatii. Cererea de divort este supusa procedurii regularizării prevazuta de art. 200 C.proc.civ. De asemenea, cererea de divort este supusa taxei judiciare de timbru în funcție de temeiul invocat.

2.3 Cererea reconventionala

Sotul parat poate formula și el cerere de divort pe cale reconvențională, având trei momente procesuale distincte. Astfel, cererea reconvențională va fi formulata de soțul parat:
  1. Pana la primul termen de judecata, la care a fost citat în mod legal. Pentru faptele petrecute înainte de aceasta data.
  2. Pana la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului. Pentru motivele petrecute după primul termen de judecata.
  3. In fata instantei de apel. Când motivele divortului se ivesc după începerea dezbaterilor asupra fondului în prima instanta. Astfel, paratul poate formula cerere reconventionala direct in fata instantei de apel. Acest aspect reprezinta o excepție de la principiul conform căruia în apel nu pot fi formulate cereri noi.
Cererea paratului se va face la aceeași instanta și se va judeca împreună cu cererea de divort a reclamantului. Astfel, în materia divortului nu este posibila disjungerea cererii reconventionala de cererea principala. Neintroducerea cererii reconvenționale în termenele prevazute atrage decăderea acestuia din dreptul de a cere divortul pentru acele motive.
Cererea reconvențională nu este, în principiu, obligatorie, deoarece instanta poate dispune divortul din culpa ambilor soți, chiar și atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese ca amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei. Daca paratul nu a formulat cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta ca numai reclamantul este vinovat de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsa ca neîntemeiată (nefondata), cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevazute de art. 934 C.proc.civ., privind pronunțarea divortului din culpa exclusiva a reclamantului.

2.3 Depunerea cererii, fixarea primului termen de judecata și citarea părților

Cererea de divort poate fi depusa personal de către reclamant. De asemenea, cererea poate fi trimisa și prin posta sau depusa de un mandatar al reclamantului. Cererea de divort este supusa verificării și regularizării în condițiile prevederilor art. 200 C.proc.civ., și poate fi anulata în temeiul alin. (3) al aceluiași articol, dacă nu îndeplinește cerințele stabilite de normele generale și speciale în materie.
Fixarea primului termen de judecata are loc în condițiile dreptului comun, respectiv art. 201 C.proc.civ., însă, întâmpinarea nu este obligatorie în materie de divort.
Citarea părților se face potrivit regulilor de drept comun stabilite de art. 153 – 173 C.proc.civ. Insa, dacă citarea paratului s-a făcut prin afișare, iar acesta nu se prezintă la primul termen de judecata, art. 922 C.proc.civ., impune obligația instantei de a cere dovezi sau de a dispune cercetări pentru a verifica dacă paratul are locuința la locul indicat în cerere. Daca instanta constata ca acesta nu locuiește acolo, va dispune citarea la locuința efectiva, precum și la locul sau de munca, dacă este cazul.
Daca reclamantul arata motivat ca, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit sa afle domiciliul paratului sau un alt loc unde acesta ar putea fi citat, instanta va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate, în condițiile lui art. 167 C.proc.civ.

2.4 Obligativitatea prezentei personale a părților

In fata instantelor de fond, părțile se vor înfățișa personal, cu excepția următoarelor situații în care soțul:
  • executa o pedeapsa privativa de libertate;
  • este împiedicat de o boala grava;
  • este pus sub interdicție judecătorească;
  • are reședința în străinătate;
  • sau se afla într-o alta asemenea situație care-l împiedica sa se prezinte personal.
In situațiile prezentate mai sus, soțul în cauza se va putea înfățișa prin avocat sau mandatar ori prin tutore sau curator.
In afara de cazurile de mai sus, părțile sunt obligate sa se prezinte personal, însă nu este exclus dreptul acestora la apărare prin avocat. In lipsa parții însă, nu o va putea sa o reprezinte. Spre exemplu, dacă paratul nu se prezintă la termenul când are loc judecata pe fond, avocatul sau nu poate pune concluzii.
Obligativitatea prezentei părților este prevazuta pentru instantele de fond, adică la judecata în prima instanta, cât și în fata instantei de apel. Aceasta obligație se justifica prin faptul ca art. 920 alin. (2) C.proc.civ., stabilește în sarcina instantei obligația de a încerca împăcarea soților la fiecare înfățișare.

2.5 Prezenta obligatorie a reclamantului

Pentru judecata în prima instanta a procesului de divort, se cere prezenta obligatorie a reclamantului. Aceasta obligativitate este distincta de obligativitatea înfățișării personale a soților. Astfel, dacă la judecata în prima instanta, se înfățișează numai paratul, cererea de divort va fi respinsa ca nesusținuta. Acesta este singurul caz în sistemul nostru procesual în care este posibila respingerea unei cereri ca nesusținuta. Aceasta dispozitie are în vedere numai prezenta reclamantului, înaintea primei instante. Insa, dacă reclamantul este prezent și lipsește paratul, cererea se va judeca potrivit regulilor de procedura. Daca, în cursul judecații, lipsesc ambele părți, procesul va fi suspendat pe temeiul lui art. 411 alin. (1). pct. 2 C.proc.civ., și deci nu se respingere cererea reclamantului.
Art. 927 alin. (1). C.proc.civ., prevede prezenta obligatorie a reclamantului și în fata instantei de apel, atunci când acesta formulează apel. Astfel, apelul reclamantului va fi respins ca nesustinut dacă la judecata apelului se prezintă numai paratul. In schimb, apelul paratului declarat împotriva hotărârii de admitere a divorțului va fi judecat, chiar dacă se înfățișează numai reclamantul.

2.6 Masuri provizorii pe timpul judecații divorțului

Codul civil, prin dispozițiile art. 919 C.proc.civ., permite instantei sa ia, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la:
  • stabilirea locuinței copiilor minori;
  • obligația de întreținere;
  • încasarea alocației de stat pentru copii;
  • folosirea locuinței familiei.

2.7 Ședința de judecata

Etapa cercetării judecătorești se va desfășura în camera de consiliu conform art. 240 C.proc.civ., iar dezbaterea fondului în ședință publica, dacă părțile nu și-au dat acordul ca aceasta epata sa se desfășoare tot în camera de consiliu. Hotărârea se va pronunța în ședință publica sau, în condițiile art. 396 alin. (2). C.proc.civ., soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instantei.

2.8 Regimul probelor

In materia probelor trebuie precizat, în primul rând, faptul ca art. 316 C.proc.civ., prevede ca rudele și afinii părților pana la gradul III inclusiv, cu excepția descendenților, pot fi martori.
De asemenea, în toate cazurile, instanta este obligata sa îl asculte pe copilul minor, potrivit art. 920 alin. (3) C.proc.civ. Ascultarea minorului se realizează în vederea exercitării autorității părintești și stabilirii locuinței copilului, iar nu ca martor. Ascultarea minorului se realizează în camera de consiliu. Instanta poate hotărî dacă părintii, tutorele sau alte persoane vor fi de fata la ascultarea acestuiaConform art. 264 C.civ.,: In procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competenta considera ca acest lucru este necesar pentru soluționarea cauzei. Este admisibil interogatoriul pentru dovedirea motivelor de divort.

2.9 Particularități privind actele procesuale de dispoziție în procesul de divort

Reclamantul poate renunța la judecata în tot cursul judecații, chiar dacă paratul se împotrivește. Renunțarea se poate face fără consimțământul paratului nu numai în fata primei instante, dar și în fata instantei de apel. Aceasta particularitate contribuie, dacă mai este posibil, la salvarea căsătoriei. De asemenea, soții se pot împacă în tot cursul judecații, chiar dacă nu au fost plătite taxele de timbru. In acest caz instanta va lua act de împăcare și va dispune, prin hotărâre definitiva, închiderea dosarului și restituirea taxelor de timbru. Daca împăcarea nu da rezultate, oricare dintre soți poate formula o noua cerere de divort pentru faptele petrecute după împăcare. In aceasta din urma situație în noua cerere soțul reclamant se va putea folosi și de faptele vechi.

3. Hotărârea de divort

In primul rand trebuie subliniat art. 926 C.proc.civ., care prevede ca hotărârea de divort nu se motivează dacă ambele parți solicita instantei aceasta.
In cazul divortului întemeiat pe culpa în destrămarea căsătoriei (art. 373 lit. b), instanta pronunța divortul din culpa soțului parat atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este cu putința. Daca din dovezile administrate reiese ca ambii soți sunt vinovați instanta pronunță divortul din culpa ambilor soți. Se va pronunță divortul din culpa ambilor soți chiar dacă nu este formulata și cerere reconvențională.
Daca paratul nu formulează cerere reconvențională și din dovezi rezulta ca numai reclamantul este vinovat cererea acestuia se va respinge ca neîntemeiată, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevazute de art. 934 C.proc.civ., privind pronunțarea divorțului din culpa exclusiva a reclamantului.
Când soții sunt separați în fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divorțul, asumându-și responsabilitatea pentru eșecul căsătoriei. In acest caz, instanta verifica existenta și durata despărțirii în fapt și va pronunța divorțul din culpa exclusiva a reclamantului.

3.1 Efectele divortului pronunțat numai din vina unuia dintre soți sau din culpa comuna a acestora

In cazul în care hotărârea de divort se pronunță numai din vina unuia dintre soți sau culpa comuna, divorțul produce următoarele efecte:
  • soțul împotriva căruia a fost pronunțat divorțul pierde drepturile pe care legea sau convențiile încheiate anterior cu terții le atribuie acestuia. Insa, aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune.
  • in materia atribuirii beneficiului contractului de inchiriere (art. 324 alin. 1 si 2 C.civ.) – culpa în desfacerea căsătoriei este unul dintre criteriile legale de atribuire a acestui beneficiu și a indemnizației de instalare.
  • soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat sa îl despăgubească (art. 388 C.civ.).
  • soțul vinovat de desfacerea căsătoriei are dreptul la întreținere numai timp de un an de la data divorțului. Sotul inocent are dreptul la întreținere pe durata nedeterminata. Daca ambii soți sunt vinovați de desfacerea căsătoriei, fiecare este îndreptățit la întreținere pe durata nedeterminata, deci, cât durează starea de nevoie (culpa concurenta se anihilează).
  • când divorțul se pronunță din culpa exclusiva a soțului parat, soțul reclamant poate beneficia de o prestație care sa compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorul l-a determinat în condițiile de viata ale celui care o solicita.
  • în materia cheltuielilor de judecata.

3.2 Calea de atac a hotărârii de divort 

Hotărârea de divort este supusa numai apelului, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de apel fiind cel de drept comun (30 de zile de la comunicare hotărârii primei instante). Calea de atac este apelul chiar și atunci când nu privește soluția data în divort, ci cererile accesorii.
Daca unul dintre soți s-a recăsătorit, hotărârea definitiva prin care s-a desfăcut căsătoria nu este supusa contestație în anulare și nici revizuirii în ceea ce privește divorțul.
Căsătoria este desfăcută din ziua în care hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitiva. Insa, căsătoria se socotește desfăcută la data introducerii cererii de divort (art. 380 c.proc.civ.) atunci când acțiunea este continuata de moștenitorii soțului reclamant.